Ioan 3:16

Camera mea… Aceeasi atmosfera linistita, aflata intr-o tacere apasatoare. Muzica de la radio si lumina zilei sunt singurele lucruri care fac ca acest loc sa nu para un mormant. Imi aud gandurile! Sunt atat de multe… Insa, unul este foarte insistent sa se afirme. Acela fiind faptul ca, de cele mai multe ori, nu observam sau ignoram anumite ocazii, amanunte, detalii, sanse, pe care, mai tarziu, le regretam. Acest gand este prezent in mintea mea de cateva saptamani…
Imi aduc aminte ca, intr-o seara, am regretat un anume lucru. Iar privind trista pe geam, la ploaia de afara, am incercat sa-mi imaginez „viata” si sa aflu de ce unii dintre noi au sentimentul de regret fata de anumite lucruri, ce deja fac parte din . . . trecut! Oricine ar auzi sau citi aceste randuri, ar spune ca am o imaginatie destul de bogata. Sau poate ca fanteziile mele nu au limite. Insa, am inceput sa visez…
Am inchis ochii si m-am trezit intr-un tren, ce din clipa-n clipa se pregatea sa porneasca din loc. Pana acum nu am ratat nimic, pentru ca singura „m-am urcat in tren”. N-am simtit nici un regret.
M-am asezat langa geam si am privit oamenii care isi luau „la revedere” de la cei dragi. Unii pareau foarte fericiti! Ba mai mult, au parasit peronul garii inainte ca trenul sa plece… Atunci mi-am dat seama ca pentru unii suntem o povara. Din cauza unor accidente care ne marcheaza viata intr-un mod nu prea placut, unor probleme ce apar in timp sau pur si simplu am fost o „eroare” inca de la nastere… Oare eu, care sunt deja in tren, am fost o povara pentru cineva? Sa fii plecat oare inainte ca eu sa ajung pe acest loc, langa geam? Sau inca este acolo si ma priveste cu lacrimi in ochi, regretand plecarea mea? Sa fie in grupul acela care face cu mana calatorilor, in semn de revedere? Sunt atatea intrebari fara raspuns imediat sau convingator…
Un fluierat, ce a pus trenul in miscare, mi-a risipit intrebarile. Si tocmai atunci am realizat ca tineam in mana o camera digitala si un bilet. Dar am trecut peste aceste detalii si am continuat sa privesc peisajul de afara… Totul era atat de frumos, atat de real… Am privit ore in sir prin acel geam, pana in momentul cand am simtit cat de norocoasa sunt. Nu multi vedeau ceea ce eu deja priveam. Am zambit privind campul cu flori rosii si cerul albastru… Dar toate acestea au trecut. M-am intristat! As vrea sa mai vad odata acel camp, acele flori rosii si cerul . . . Cat de albastru era!
Mi-am ridicat privirea si m-am lipit cu totul de geam, ca si cand as fi fost atrasa de un magnet. Sub ochii mei mari se desfasura cel mai frumos episod din viata mea! Privind lacul presarat cu nuferi, ce parea sa fie scos din basme, si la dansul pasarilor, am soptit: „Lacul lebedelor”… „Dunarea albastra”… Am ajuns foarte aproape de lac. Nu aveam nicio reactie… Mintea imi era blocata la frumusetea peisajului, la ratele care se plimbau linistite pe lac, la lumina care se oglindea printre micile valuri provocate de vant. Stiam ca acolo, afara, batea vantul, pentru ca stufarisul de pe marginea lacului se misca ritmatic. Mai rapida decat o secunda, o raza de soare a facut ca lacul sa straluceasca orbitor. Mi-am inchis ochii, acoperindu-i cu palmele… Cand i-am deschis, am observat ca pe geamul, ce semana cu un ecran mare de cinematograf, nu puteam vedea altceva decat niste crengi si frunze… Ma bucuram timid de culorile frunzelor, amintindu-mi de campul verde, de florile rosii, de cerul albastru, de lacul, parca scos din basme, de ratele care……
O doamna mi-a captat atentia ca prin farmec, desi nu am fost singura in compartiment inca de cand am ajuns in acest loc din tren. Oare cum reusise ea sa-mi intrerupa „filmul” ce-l priveam pe geam, iar ceilalti calarori nu? Sau poate erau si ei hipnotizati de marele ecran din sticla?! Doamna aceea mi-a cerut biletul, cel pe care-l ignorasem inca de la inceputul acestei calatorii. L-a verificat, l-a pus alaturi de alte bilete si mi-a spus: „Drumul e lung! Calatorie placuta!”. Am privit mult timp in golul pe care l-a lasat dupa plecarea ei… „Drumul e lung!”? Unde mergeam? Oare pe acel bilet, care acum era la ea, scria unde merg, unde trebuie sa ajung? Atat de tare regretam faptul ca am ignorat bitelul, incat nu am fost capabila sa fug in urma ei, s-o opresc si sa i-l cer!
In acel moment, mi-am adus aminte de camera digitala. Din nou am fost cuprinsa de sentimente „negre”… cumplit de amare. Ceva in mine ma ranea… Era propia mea constiinta, ce-mi reprosa: „Ai avut biletul in mana!! Puteai sa te uiti la el! Macar sa vezi daca este al tau… Daca erai in locul altcuiva?!”. Ma simteam ingrozitor. As fi vrut sa dau timpul inapoi. Dar cum? Trenul inca mergea, stia si unde, el nu si-a ratat biletul. Gara, din care am cumparat acel bilet, era de mult in urma . . . in trecut. Iar urmatoarea gara nici nu stiam cand va urma, mai ales, ca „drumul e lung”.
M-am uitat cateva minute la camera digitala. Acest mic aparat este precum memoria noastra. Daca stii cum trebuie folosita, ea memoreaza tot… Cat de rau imi parea ca nu am folosit-o sa fotografiez campul cu flori rosii si cerul albastru, lacul cristanil si „dansul” ratelor… culorile pastelate ale pomilor desi… Nicio raza de soare nu le putea strapunge inima, asa cum era a mea strapunsa de vina indiferentei, a tristetii… a regretului.
Imi puteam aduce aminte de tot cu foarte mare usurinta, insa nu am puterea de a reproduce amintirile la fel de clar si de vizibil precum o camera digitala. Mi-a fost oferita sansa de a pastra imaginea asa cum am vazut-o . . . dar am ratat-o, din cauza indiferentei, din cauza mea! Nu pot da vina pe oamenii de pe peronul garii, pe campul cu flori rosii, pe lacul cu rate sau pe celelalte peisaje… E vina lor ca au aparut in viata mea, dar nu e vina lor ca mie nu mi-a pasat de micile detalii ce deja le aveam, le simteam prin atingere. Nu puteam mirosi florile rosii, nu puteam stii cat de rece era apa lacului sau auzi fosnetul frunzelor multicolore… prin geam. Insa am avut posibilitatea sa le revad la nesfarsit! Regretam acest lucru; iar din acest motiv, totul in jur imi parea mult mai negru, chiar mai negru decat intunericul tunelului prin care treceam… Am simtit o lacrima pe obraz. M-am bucurat ca nimeni nu o vede. Si am sperat ca nimeni sa nu o simta cum o simteam eu…
Am inteles atunci de ce regretam lucrurile ce raman undeva in urma noastra. Lucrurile care, inca de la inceput, incearca sa ne atraga atentia. Lucruri ce pot fi folositoare mai tarziu . . . in timp. Si totodata, am inteles ca ceea ce se desfasura dincolo de geamul mare era viata mea. Fiecare lucru, pasare si peisaj se puteau traduce prin faptele mele, prin oamenii ce-i intalnesc zilnic, prin locurile unde umblu… Asa ca, am pornit camera digitala si am facut poze la fiecare peisaj, la fiecare camp cu flori, chiar daca nu erau rosii, la fiecare lac, frunza, copac, deal, munte… cer albastru!
Dar tot aveam un sentiment ciudat. Ceva nu ma lasa sa ma bucur cu adevarat de peisajele ce le priveam si fotografiam… Un fior rece a trecut prin tot corpul meu, soptindu-mi malefic: „Drumul e lung”!! BILETUL! Amintirea biletului imi bantuia gandurile precum o fantoma. Am cautat in mine, in amintirile mele, un raspuns la intrebarea: „De ce drumul e lung?” . . . Din pacate, l-am gasit…
Pentru a pleca intr-o calatorie, ai nevoie de un mijloc de transport. Eu am ales trenul. Iar pentru a calatori cu trenul aveam nevoie de un bilet. Cand am cumparat acel bilet, doamna de la ghiseu m-a intrebat: „Doriti un bilet cu oprire, pentru o ora, in fiecare statie sau cu oprire in statia-destinatie?”. Indiferenta, plictiseala de a ma gandi la oportunitati, sau poate ca amandoua m-au facut sa aleg a doua varianta…
Nu crezi ca ar trebui sa fim mai atenti la detalii… Sa profitam de fiecare sansa… Oare nu am ratat ocazia de a petrece o ora in fiecare loc vazut si… mai sus amintit? Tu ce parere ai?

Ioana Cernat

Zilele trecute mi s-a intamplat sa calatoresc cu cineva cu o dacie veche. Nu am mers mult… cam 20 de minute, maxim 30. Oameni suntem si cum personal imi place sa vorbesc, dupa ce omul de langa mine sunase acasa, am discutat tot drumul. Am aflat despre el ca e sofer pe camion, ca are familie, ca e obosit, ca se intoarce acasa dupa 8 zile de drumuri prin cateva tari europene si castigase 400 euro. Calculase repede cat inseamna asta in “bani romanesti”. Putin timp dupa ce urcasem in masina am observat doua lucruri: un portmoneu imens pe bord si cateva iconite lipite undeva pe suportul oglinzii retrovizoare a masinii. Nu m-au deranjat. Ma gandeam cat e de greu pentru el sa nu fie langa cei dragi, cat alearga omul pentru a-si castiga viata. Totul parea in regula in limbajul lui. Recunosc ca sunt atent la asta cand port o discutie. Imi dadu dreptate cand am spus ca nu prea e placut sa primesti replici de genul: “Tu esti tati?”, din partea copilului tau, si asta doar pentru ca 7 din 7 zile omul este pe drumuri… si “nu se merita“.
Am intrat in oras… traficul il enerva, cateva injuraturi printre dinti sau liber exprimate au intrerupt discutia noastra. Ceilalti soferi aveau singura vina ca se aflau pe sosea. Ochii mi s-au oprit iar pe portmoneul de pe bord. Oprise la un “schimb valutar” in oras si ne-am despartit. mai aveam de mers pana acasa.
Portmoneul imi ramasese in minte. Il luase repede cand amandoi am coborat din masina. Parca obsesiv voiam sa inlocuiesc portmoneul cu o Biblie. Si daca ar fi fost o Biblie ce am fi vorbit…? Ce as fi aflat despre el?
Un lucru am mai observat. Omul era sofer profesionist si oricat de obosit era de-a lungul drumului m-a linistit: “Nu adorm!!” plus ca masina nu era eleganta sau curata. Era doar o dacie veche prafuita.
Atunci am invatat:
O Biblie pe bord poate insemna doua lucruri:
1. Biblia e un lucru important pentru mine
2. Biblia o las acolo pentru ca sa o am mereu cu mine (nu citesc cand conduc dar imi da siguranta)
Masina prafuita dezvaluia poate “lehamitea” fata de ceea ce facea zilnic. Masina era doar un instrument de a merge acasa.
Dar Biblia… ea ce ar fi fost?

Sebastian Tirtirau misionar in:

1. Desertul Kalahari, din sudul Africii
2. Padurea ecuatoriala Amazon, in America de Sud
3. Populatia de pigmei din Congo
4. Groenlanda si populatia de inuiti din Nordul Canadei
5. Papua Noua Guinee
6. Vanuatu

va fi prezent in Biserica Baptista Providenta din Oradea (str. Ciheiului nr. 40), in data de 17 iunie 2009, miercuri, incepand cu ora 14. [download afis]

sursa

FORUMUL DE RUGACIUNE CONTINENTAL
NOIEMBRIE 2009 - TIMISOARA

INVITATIE

Dragi frati si surori,

Salutari sfinte in numele minunat al Domnului Isus Hristos!

Dorim sa va invitam sa participati la Forumul de Rugaciune Continental care va avea loc in zilele de 23-27 Noiembrie 2009 la Timisoara.
Ca urmare a impactului deosebit al Forumului de Rugaciune din Noiembrie 2008 dorim ca in acest an sa participe toti liderii de rugaciune din Continentul nostru si in special tinerii.
Forumul de Rugaciune Continental se va desfasura in acest an in paralel si in interactiune cu Conferinta de Post si Rugaciune a Strajerilor din Romania . Anticipam participarea a peste 100 de lideri de rugaciune de pe intregul Continent si din intreaga lume si a 2.500 de frati si surori din Romania .
Va fi un timp de ascultare in rugaciune a glasului Domnului si auzire a ceea ce El ne cere sa facem pentru Miscarea de Rugaciune Continetala. Noi credem ca Domnul va aduce vindecare si transformare continentului nostru pe masura ce noi stabilim legaturi de dragoste unii cu altii si mijlocim pentru natiunile noastre. Va fi un timp de cunoastere, de stabilire de legaturi intre lideri de rugaciune, intre frati si surori si intre retele de rugaciune. Va fi un timp de viziune pentru implinirea impreuna a Marii Trimiteri si de strategie pentru Trezirea care Transforma Continentul. Vom planifica impreuna evenimente internationale cum sunt: Ziua Mondiala de Rugaciune 2010 si Adunarea de Rugaciune Mondiala din 2010. Va fi un timp de de comunicare si de intelegere impreuna a problemelor globale pe care le intimpina in aceste zile Biserica, precum si impartasirea unor exemple concrete din miscarea de rugaciune mondiala si in special din continentul nostru.
Intelegem ca suntem in pragul unei mari Treziri Spirituale la nivelul Continentului dar in acelasi timp poporul Domnului are o disperata nevoie de mila si indurarea lui Dumnezeu. Credem ca este timpul potrivit ca inca odata sa aducem frati si surori din tot Continentul ca sa ne rugam impreuna, sa invatam unii de la altii si sa ne incurajam si sa ne intarim unii pe altii.
Un Forum de Rugaciune Continental este un eveniment de rugaciune in unitate pentru trasfromarea holistica a regiunii si natiunilor care locuiesc in el. Este holistic pentru ca motivele de rugaciune sunt centrate pe problemele cu care se confrunta natiunile si intregul Contient in ceea ce priveste problemele spirituale, sociale, politice, economice sau ecologice. Aceste nevoi pot fi: conflictele etnice, razboaie, opresiunea politica si religioasa, coruptia in economie, exploatarea celor saraci, sau nevoia de inoire spirituala datorata diviziunilor si decaderii din biserici. Domnul promite in Scriptura interventia Sa directa pentru popoare pentru vindecare, iertare si restaurare (2Cronici 7:14, Isaia 41:17-20, Ez. 36-37, Apoc. 22:1-3)
Acest Forum este deschis tuturor liderilor si mijlocitorilor in rugaciune si in special pentru cei tineri. Accentuam participarea tinerilor pentru ca in multe natiuni Trezirea a inceput cu generatia tanara.
Daca doriti sa participati ar fi bine sa ajungeti la Timisoara in dimineata zilei de luni 23 Noiembrie 2009, orele 12:00 si sa planificati sa plecati in dupa amiaza zilei de vineri 27 Noiembrie 2009, dupa orele 14:00.
Intalnirile vor avea loc la Biserica Agape Calea Aradului 15A, Timisoara .

Inregistarile participantilor romani se vor face pana pe data de 15 Octombrie 2009 la fratii:

Costel Gherghely, tel 0766379026, gcostel3[at]gmail.com
Hantzu Iosif, tel 0722229992, iosif.hantzu[at]gmail.com

Fiecare participant isi va rezolva problema cazarii si a meselor personal. Organizatorii va vor informa din timp asupra posibilitatilor de cazare la credinciosii din Timisoara , la hoteluri, pensiuni si organizatii crestine.
In intreaga lume Dumnezeu cheama copiii Sai la rugaciune. Este un privilegiu sa facem parte din aceasta mare miscare spirituala.

Asteptam vesti de la dumneavoastra.

Cu dragoste in Domul Isus Hristos,

Ian Cole, International Prayer Council, Coordonator Vestul Continentului
Ioan Peia, International Prayer Council, Coordonator Centrul si Estul Continentului
Daniel Matei, Pastor Biserica Agape
Ilie Popa si Nelu Demeter, Miscarea de Rugaciune a Strajerilor din Romania

sursa: Nelu Peia

Programul Zilei Mondiale de Rugaciune - Arenele Romane

31 Mai 2009, Bucuresti - Rugaciune pentru intreaga lume

[download pdf]

Intalnirea publica a Bisericilor apartinand Aliantei Evanghelice si a Bisericilor si Comunitatilor Crestine Evanghelice independente din Bucuresti si sudul tarii va incepe la orele 14:00 la Arenele Romane, Parcul Carol din Bucuresti.
Toti liderii bisericilor sunt invitati sa participe prin mesaje de indemn si motivare la conducerea programului de rugaciune, lauda si inchinare. Toti pastorii si liderii bisericilor sunt rugati sa se aseze in locurile special rezervate pentru a putea conduce impreuna programul.
Pentru orele 14:00 – 18:00 s-a propus urmatoarea structura a programului, inspirata din experienta Zilei Mondiale de Rugaciune din anii precedenti din intreaga lume:

A. Echipa de inchinare a bisericii Raul Vietii

1. Inchinare si lauda. Intrarea in prezenta Domnului.

- Motiv pentru rugaciune de lauda I
- Motiv pentru rugaciune de lauda II
- Motiv pentru rugaciune de lauda III

2. Jertfa multumirii.

- Motiv pentru rugaciune de multumire I
- Motiv pentru rugaciune de multumire II
- Motiv pentru rugaciune de multumire III

B. Echipa de inchinare a bisericii Bob de Mustar

3. Pocainta. 2 Cronici 7:14

- Indemn la pocainta I
- Indemn la pocainta II
- Indemn la pocainta III

4. Darul cu voie buna. Colecta.
5. Cereri si mijlociri: pentru tara, conducere, Biserici …

- Indemn pentru rugaciuni de cerere I
- Indemn pentru rugaciuni de cerere II
- Indemn pentru rugaciuni de cerere III

C. Grupul Pro Fides

6. Rugaciune pentru copii
7. Rugaciune pentru biserica persecutata
8. Rugaciune pentru misiunea interna si internationala
9. Rugaciune pentru trezire spirituala

D. Grupul Cristocentric

10. Rugaciune pentru Israel
11. Rugaciune pentru unitatea Bisericii
12. Rugaciune pentru intreaga lume – citita de toti participantii
13. Rugaciune pentru tineri
14. Rugaciune pentru ploaie si binecuvantarea tarii
15. Rugaciune pentru cazuri speciale

Intre orele 18:00 – 19:30 va avea loc un serviciu divin de vestire al Evangheliei. Inchinarea va fi condusa de echipa de inchinare a Bisericii Penticostale Betel din Bucuresti, iar mesajul va fi rostit de pastorul Florin Ianovici.

Programul se va incheia cu o rugaciune de multumire si binecuvantare.

S-a facut propunerea ca rugaciunile sa se faca in grupuri mici de 3-4 persoane, asa incat fiecare participant sa se poata ruga.

La intrare fiecare participant va primi un DVD cu viata Domnului Isus si alte publicatii, precum si textul Rugaciunii pentru Intreaga Lume.

50 de tineri din diferite biserici vor sluji la organizarea intalnirii.

Coordonator al inchinarii prin cantare este pastorul Razvan Mihailescu.

Reamintim liderilor bisericilor evanghelice din Bucuresti si din sudul tarii ca reusita va depinde de conlucrarea tuturor celor prezenti pe toata durata programului.

Dorim ca toata lucrarea sa fie sub conducerea Domnului Isus si a Duhului Sfant.

Comitetul de organizare al Zilei Mondiale de Rugaciune

Raspuns la articolul de pe contracurentului.com

ZIUA MONDIALA DE RUGACIUNE

INVITATIE LA INTALNIREA DE 3 ZILE DE POST SI RUGACIUNE
Bucuresti, 29 -31 Mai 2009

Iubiti frati si surori,

Va invitam la intalnirea de 3 zile de post si rugaciune, organizata de Miscarea de Rugaciune Strajerii, in perioada 29 - 31 mai 2009 la Bucuresti.

Primele doua zile si jumatate ale conferintei de post si rugaciune se vor desfasura la Biserica “Raul Vietii”, situata pe strada Gura Calnaului nr. 55, sector 3, Bucureşti (vis-a-vis de statia de metrou Mihai Bravu, click pe imagine). Programul va fi intre orele 09:00 – 21:00 in zilele de 29 si 30 mai si respectiv intre orele 09:00 – 12:00 in ziua de 31 mai.
In ziua de 31 mai 2009 se va desfasura Ziua Mondiala de Rugaciune. Participantii la conferinta de post si rugaciune se vor uni cu fratii si surorile din bisericile baptiste, penticostale, crestine dupa evanghelie si evanghelice independente din zona de sud a tarii, la intalnirea care va avea loc la Arenele Romane, din parcul Libertatii din Bucuresti. Programul va incepe la ora 14:00 si se va incheia la orele 20:00.
Fiecare participant isi va rezolva personal cazarea pe timpul conferintei. Se va asigura o masa in valoare de 17 RON/persoana pentru zilele de 29, 30 mai.
Pentru mai multe informatii puteti contacta pe fratii:
Cazan Ionut, tel 0767675133, e-mail: kazan_ionut@yahoo.com
Hantzu Iosif, tel 0722229992, e-mail: iosif.hantzu@gmail.com

Miscarea de post si rugaciune a Strajerilor are ca temelie legatura de dragoste a celor care se pregatesc pentru / si pregatesc venirea Domnului Isus. De aceea informarea celor interesati si a celor care credeti ca trebuie sa participe se va face de catre dumneavoastra, care ati primit aceasta invitatie.

De asemenea va rugam sa invitati Biserica Locala din care faceti parte sa organizeze pe plan local un timp de post si rugaciune prilejuit de Ziua Mondiala de Rugaciune.
Informatii legate de Ziua Mondiala de Rugaciune si materiale pentru desfasurarea ei, inclusiv in limba romana, se gasesc aici.

Domnul Isus Hristos sa fie slavit!
Maranata!

Pastori Nelu Demeter, Ilie Popa, Nelu Peia, Razvan Mihailescu

Intotdeauna ne dorim ceva nou atunci cand noul de altadata s-a invechit, nu mai e la moda sau nu ne mai place. Haine noi, pantofi noi, o geanta noua… totul nou-nout pana cand noul devine vechi, bun de dat la altii sau de aruncat. Si cel ce primeste vechiul nostru il ia ca fiind nou si se bucura pana devine, da… o vechitura demodata. Eu m-am saturat. De ce? De cine?
De oameni vechi, de euri vechi, de lucruri vechi, de tot ce-i vechi.
Ce bine ca sunt lucruri noi. Nu stiam de ce Dumnezeu isi inoieste bunatatea in fiecare dimineata. Acum stiu. Pentru ca daca nu ar fi asa… am orbi cautand noul intre bunatatile vechi si chiar daca Dumnezeu e acelasi zi de zi nu l-am mai gasi.
Maine e o noua zi, a Domnului nu a noastra. Sa fim noi!

Azi (sau ieri daca zicem dupa ora ca deja e duminica) am fost la Festivalul Bucuriei. O editie de multumire in care tineri din diferite biserici au putut sa il laude pe Dumnezeu, spunandu-I intr-un fel sau altul: “multumesc”. Imi zicea cu alta ocazie, cineva, ca a spune “multumesc” e dovada de buna crestere sau de bun simt. Ma gandesc acum la parintii copiilor mici cum ii educa intrebandu-i: “Cum spui…?” sau “Ai spus multumesc?”. Stiu ca sunt oameni carora li se pare normal sa spuna “multumesc”, “mersi” sau prea-utilizatul, in spatiul virtual, “ms ms”. Uneori poate chiar deveni un tic verbal ca si intrebarea “Ce faci?” care, cred eu, si-a cam pierdut din valoare. Totusi cred ca “multumesc” nu are cum sa isi piarda valoarea sau semnificatia. Mi-am dat seama de asta la aceasta editie a FB. Iata si explicatia:
Daca la unele editii anterioare s-a intamplat ca doua grupuri sa fie hotarate sa cante acelasi cantec, la editia Multumirii, fiecare si-a ales un mod specific de a spune “multumesc”, fara ca vreun cantec sa fie cantat de doua ori de grupuri diferite de tineri. Mi-a placut acest lucru si cred ca putem sa ii spunem Lui Dumnezeu “multumesc” prin mii de feluri, chiar prin folosirea resurselor noastre in a-I sluji.

Multumesc.

„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi
- în cel dintâi ceas al zilei,
- în cea dintâi zi a săptămânii,
- în cel dintâi anotimp al anului.

Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );
Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );
Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;
Hristos, Începutul;
Hristos, Primul născut dintre cei morţi;
Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);
Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );
Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )
Hristos, Care ne iubeşte, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, Care a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Lui, şi Căruia I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Hristos acesta, Hristos cel ce fusese răstignit, batjocorit, dispreţuit, părăsit, mort şi îngropat pentru păcatele noastre. Da, Hristos acesta a înviat. Slavă învierii Lui!…
Acum, după ce Hristos – Garantul tuturor strălucitelor făgăduinţe – a înviat, noi, care credem în El şi în Cuvântul Său care este Adevărul, nu mai avem voie să ne îndoim de nimic. Avem poruncă nu numai să nu ne temem şi să nu ne îndoim niciodată şi întru nimic – ci să îndrăznim totul. Şi să ne bizuim deplin: Hristos a înviat şi El e viu în vecii vecilor, pentru a garanra totul pentru noi.” (Traian Dorz)
Învierea Domnului este şi învierea noastră, este sfârşitul şi cununa Evangheliei Domnului Iisus. Dacă Hristos n-ar fi murit şi înviat pentru noi, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, speranţa şi viaţa noastră, căci fără Înviere, moartea şi păcatul nu pot fi biruite. Învierea Domnului a avut marele şi negrăitul efect de salvare a tuturor credincioşilor, de trezire a întregii lumi din moartea păcatului, de chemare a oamenilor din moarte la viaţă ( Ioan 3,14; Ioan 11,25), ajutaţi de lumina Evangheliei Sale şi de harul Sfintelor Taine. Prin Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a devenit începătorul învierii celor adormiţi ( 1 Corinteni 15,20), adică a învierii generale a trupurilor la sfârşitul veacului. De aceea, El este numit Cel întâi născut din morţi ( Coloseni 1,18; Romani 8,29).
Iar despre învierea sufletească, adică învierea omului din păcat, trebuie să ştim că aceasta este mai mare decât învierea din morţi. Această înviere tainică în duh se săvârşeşte în cei credincioşi prin învăţătura Evangheliei, prin harul Sfintelor Taine şi prin faptele bune, dar mai ales prin Sfântul Botez, prin care murim şi înviem tainic cu Hristos ( Romani 6,2-8; Efeseni 2,1-6; Coloseni 2,13; 3,1-3). Fără această înviere duhovnicească, adică fără pocăinţă, nimeni dintre noi nu se poate mântui.
O asemenea înviere tainică prin moartea păcatului, vedem în pilda fiului risipitor, când zice: trebuie să ne veselim şi să ne bucuăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat ( Luca 15,32). Învierea tainică din moartea păcatului numai Dumnzeu o poate cunoaşte cu adevărat, deoarece El este acela care cercetează inimile tuturor oamenilor ( Psalmul 7,9). Prin învierea tainică şi duhovnicească, omul, încă fiind viu cu trupul, trăieşte o înviere a sufletului său prin harul şi puterea lui Dumnezeu. În acest fel, el trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el şi poate spune ca marele Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine ( Galateni 2,20; 2 Corinteni 5,15). O, de ne-ar da preabunul Dumnezeu la toţi cei binecredincioşi o asemenea înviere tainică, prin care vom putea trăi cu Domnul în bucuria învierii veşnice!
Astăzi sunt Sfintele Paşti! Astăzi a înviat Hristos din morţi şi ne-a izbăvit de moarte, de robia păcatului şi de osânda iadului.
Astăzi iadul a fost golit şi raiul s-a deschis. Astăzi îngerii cântă împreună cu oamenii biruinţa vieţii asupra morţii. Astăzi şi noi cu toţii să ne veselim împreună cu Biserica lui Hristos că nu mai suntem sub legăturile morţii şi ale întunericului. Să lepădăm, aşadar, întristarea şi răutatea şi grijile cele trecătoare, că Iisus Hristos a înnoit lumea prin Înviere.
Deci să ne bucurăm, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta Sfintele Paşti şi să cântăm împreună frumoasa cântare:
„Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!»”.
Hristos a înviat !
Sărbători fericite!

Un baietel ce vindea reviste pentru scoala sa, a ajuns in fata unei case pe care oamenii o vizitau foarte rar. E o casa veche, la un pas de a se darama, iar proprietarul acesteia e un batran care cu greu iesea afara. Iar cand iesea nu isi saluta niciodata vecinii, ba mai mult le arunca priviri crunte, dusmanoase. Baietelul isi lua inima in dinti si batu la usa batranului. In timp ce astepta a inceput sa transpire si sa tremure de frica. A fost avertizat de parintii sai sa ocoleasca acea casa. Dar trebuia sa isi faca norma la vanzarea revistelor, asa ca nu avea incotro.
Pe cand era pe punctul sa renunte si sa plece mai departe, usa s-a deschis incet.
“Ce doresti?” l-a intrebat batranul.
“Domnule, eu vand aceste reviste si ma intrebam daca nu cumva doriti si dumneavoastra sa cumparati una.”
Batranul se holba la copil fara sa scoata un cuvant pe gura. Baiatul, reusind sa arunce o privire in casa batranului, observa ca acesta are deasupra semineului o colectie de figurine-catei foarte vechi.
“Colectionati catei?”, intreba curios baiatul.
“Da, am multe colectii. Ele sunt familia mea, sunt tot ceea ce am.”
Auzind acestea baiatului i se facu mila de batran pentru ca parea un suflet atat de singur.
“Stiti, domnule, eu am cateva reviste pentru colectionari care ar fi perfecte pentru dumneavoastra. Una dintre ele este chiar despre catei.”
“Nu baiete, nu am nevoie de nicio revista. La revedere.”, zise batranul in timp ce inchidea usa.
Baiatul s-a intristat pentru ca nu a reusit sa-si vanda revista. Mai trist era insa la gandul ca acel batran era atat de singur in casa lui mare. Mergand acasa ii venise insa o idee. Avea o mica figurina cu un catel pe care o primise de mult de la matusa lui. Cum acea figurina nu insemna foarte mult pentru el, de vreme ce avea un caine in carne si oase si o familie numeroasa, s-a decis sa i-o duca batranului.
A fugit intr-un suflet la casa acestuia si a batut la usa. Batranul a deschis si i-a spus taios:
“Baiete, ti-am spus ca nu am nevoie de nicio revista!”
“Domnule, stiu asta. Eu doar v-am adus un cadou.” Zicand acestea, copilul i-a inmanat figurina iar fata batranului s-a luminat intr-o clipita.
“Eu am un caine acasa, asa ca acesta e al dumneavoastra”, continua baiatul.
Batranul a incremenit de uimire. Nimeni, niciodata nu i-a daruit nimic si nici nu i-a aratat atata bunatate.
“Baiete, tu ai o inima mare. De ce ai facut acest gest?”
Copilul ii zambi batranului si ii raspunse:
“Pentru ca iti plac cainii!”

Din acea zi batranul a inceput sa iasa mai des din casa si sa intre in vorba cu vecinii sai. El si baiatul au devenit buni prieteni. In fiecare saptamana copilul venea la el in vizita impreuna cu catelul sau.

Sa nu uitam niciodata ca suntem aici pentru a-i face fericiti pe cei din jurul nostru, pentru a le aduce lumina si speranta! Un simplu gest poate schimba o viata.

Se spune ca odata, de mult, tare de mult, un razbinic renumit, om robust si plin de sine, s-a hotarat, intr-o zi sa-l viziteze in chilia sa, de pe un varf de munte, pe un calugar renumit pentru inteligenta si intelepciune.
De cum a intrat in chilie, razboinicul l-a intrebat pe un ton agresiv, pe calugarul pirpiu ce e raiul si ce e iadul… Cateva clipe, firavul calugar l-a privit in tacere pe razboinicul obisnuit sa comande, dupa care s-a dezlantuit, aruncandu-i cu dispret:
- Eu sa-ti vorbesc tie despre rai si despre iad? Ce sa-ti vorbesc? Nu ti-as putea vorbi nimic!… Esti murdar! Mirosi urat! Palosul tau este patat! Esti hidos, o rusine a celor care sunt oameni… Dispari din fata mea imediat! Nu pot sa te suport!…
Razboinicul s-a infuriat atat de tare incat tot corpul a inceput sa-i tremure. Fata-i era rosie si trupul intreg ii era strabatut de manie. La auzul cuvintelor calugarului, razboinicul a ridicat fulgerator palosul ca sa-l despintece pe pirpiriul calugar. Privindu-l in ochi, calugarul a exclamat cat se poate de linistit:
- Acesta este iadul!…
Razboinicul, socat de raspunsul calm, blajin al calugarului, a impietrit. Bietul om isi riscase viata pentru a-i oferi o invatatura despre iad!… Razboinicul cobori palosul incet si din motive pe care nu si le putea explica, inima lui s-a umplut dintr-o data de o liniste adanca, liniste pe care nu o mai cunoscuse…
- Si acesta este raiul!… a adaugat calugarul privind insistent la razboinic…

Nu stiu cati dintre cei ce vizitati blogul meu ati urmarit meciul Romania - Austria, si nu stiu nici cati dintre voi sunteti dezamagiti ca am pierdut. Dar nu asta e important. Oricum nu aici veti citi o analiza profesionista a meciului si nici un rezumat al celor intamplate. Cu toate acestea acest articol a pornit de la un verset biblic pe care mi l-am amintit in contextul pierderii meciului de catre Romania (sau mai bine zis de catre echipa nationala a Romaniei).
Vreau sa fiu bine inteles de la inceput, imi place fotbalul, chiar ma uit (foarte rar), imi place ideea de joc de echipa, exact ca intr-o biserica. Da, ai citit bine. Biserica se aseamana cu un sport de echipa. La fel ca in fotbal, pentru ca de acest sport vorbim acum, unde fiecare jucator poarta acelasi stil (fel) de echipament, in biserica, fiecare ar trebui sa aibe si au acelasi echipament (descris de Pavel celor din Efes - in capitolul 6:13-17). Tot ca in sportul de echipa, si in biserica fiecare trebuie sa isi cunoasca bine locul “in teren”, iar atunci cand vreunul cade sau greseste, ceilalti nu vin sa ii reproseze sau sa il doboare de tot ci il incurajeaza, il consoleaza, il ridica (Galateni 6:1), iar in unele sporturi de echipa, cineva sta “in spartura”. Stiu ca pe terenul de sport nu se intampla intotdeauna asa, dar probabil asta face diferenta intre un stadion si o biserica.
Nu e usor sa te antrenezi, nu e usor sa faci un sport, nu e usor sa fii sub lupa criticilor sau a suporterilor si comentatorilor. Dar tu … comentatorule, suporterule, sau oricine ai fi … daca tu erai acolo … a cui era meritul daca ai fi castigat …? Al tau? … Nicidecum … Al echipei in cel mai bun caz, sau al antrenorului. Dar ai pierdut! … Ai pierdut un meci … si acum toti cauta un vinovat… Da … vinovat esti tu. De ce? Pentru ca stiai, pentru ca nu ai facut ce trebuia sa faci… pentru ca cineva trebuia sa poarte vina.
Tu nu ai fost vrednic sa porti intreaga vina. Tu nu puteai sa repari toata greseala, pentru ca cineva a gresit. Dar tu…, tu priveste la Cel care a iertat, priveste la Cel care te iubeste chiar daca ai pierdut. De fapt ai castigat o lectie pentru viata!
Iarta, Iubeste, Roaga-te!
Si … ce i-ar folosi Romaniei sa castige la mondiale daca si-ar pierde sufletul?

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.
In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele?

Cu multi ani in urma, trei soldati infometati si obositi de atatea lupte, au ajuns intr-un mic satuc. Taranii de aici abia supravietuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sarace si a multor ani de razboi. S-au adunat repede in piata satului sa-i intampine pe soldati insa au facut-o cu mana goala. Au inceput sa se planga ca nu le-a mai ramas nimic si ca sunt muritori de foame.
Soldatii au schimbat repede intre ei cateva vorbe. Apoi s-au intors catre batranii satului. Primul soldat le-a spus: “Pamantul vostru saracit v-a lasat fara nimic de oferit, dar va vom impartasi noi din putinul pe care il avem: Secretul cu ajutorul caruia poti face supa din pietre.” Bineinteles ca taranii au fost intrigati de spusele soldatului. Au aprins focul si au pus cel mai mare vas cu apa la fiert. Soldatii au aruncat in apa trei pietricele.
“Aceasta va fi o supa foarte buna”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunata”. In acel moment o taranca s-a ridicat si a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai ramas catava.” S-a intors repede si a mai adus si un sort de bucatarie, un patrunjel si o gulie. In timp ce acestea au fost puse la fiert si altor tarani li s-a mai improspatat memoria. In curand in oala au fost puse orz, morcovi, carne de vaca si smantana. Pana sa fie gata supa, a mai aparut si o sticla de vin.
Tot satul, alaturi de cei trei soldati, s-au pus sa se ospateze. Au mancat, au dansat, au cantat pana tarziu in noapte cum nu s-a mai intamplat de mult.
Dimineata, cand cei trei soldati s-au trezit, toti satenii stateau in fata lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai buna paine si branza. “Ne-ati impartasit cel mai mare secret, acela de a face supa din pietre, a spus un taran soldatilor, si pentru aceasta nu va vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a intors catre multime si a spus:
“Nu e nici un secret, insa un lucru ramane mereu adevarat: doar impartind poti face o mare sarbatoare.”

Pace fratilor
Va anunt ca sunteti invitati la:

 CONFERINTA REGIONALA DE TINERET

MARTI  7-  APRILIE 2009

incepand cu orele 18.00 la
BISERICA PENTICOSTALA BETEL- ORADEA, strada Ioan Ghica nr. 13 sub genericul:
O GENERATIE DE SUCCES
Mesajul va fi predicat de pastorul IOSIF BERCE, cu subiectul intitulat:
“De la Luz la Betel” din Geneza 28: 10 -22.

Va asteptam cu drag…
sursa: pastor Iosif Berce

Ce este omul? Facut din “tarana pamantului”, omul are nevoie de Dumnezeu pentru ca EL “i-a suflat în nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu…” (Geneza 2:7). Inca de la inceput inima noastra este incompleta fara Dumnezeu, iar noi ne simtim neimpliniti daca Dumnezeu lipseste. IL cautam iar unii il gasesc in ceea ce Biblia numeste “idoli”. Acesti idoli sunt raspunsul surogat la nevoia de Dumnezeu. Oricat de necredincios ar fi cineva, atunci cand se intampla ceva deosebit exclama … “Doamne!”. E acel dor din inima noastra, inconstient asta facem zi de zi. Ne cautam dumnezeul si ceea ce cautam aia gasim. Vom zice poate dupa o citire atenta a Bibliei ca noi nu mai avem nici Baal nici Astartee. Asta s-ar putea sa fie adevarat dar sigur avem altceva care ii suplineste perfect.

In concluzie as vrea sa amintesc faptul ca avem grija de pamant si poate ne facem timp sa “veghem” o ora pentru el si putini ne aducem aminte ca suntem ca si Simon Petru pe care Isus l-a intrebat: “Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost in stare sa veghezi?” (Marcu 14:37) si ca ar trebui sa urcam pe scara cerului pentru a nu stinge Lumina ca sa aprindem intunericul.
Domnul sa ne ajute sa veghem, oricat de greu ni se pare uneori!

Ma numesc Gorgoteanu Lavinia, am 20 ani.
Sunt crestina si as vrea sa-ti impartasesc si tie aventurile prin care am trecut cu Domnul Exista 7 sentimente care m-au insotit in tot acest timp: deznadejde, bucurie, biruinta, cadere, inaltare,ispita si VICTORIE.
Pe cand aveam doar 11 ani am mers pentru prima data la o scoala duminicala. Eu provin dintr-o familie de ortodocsi si pana la acea varsta, nu am avut ocazia sa cunosc si o alta forma de credinta. Motivul pentru care am mers la acea scoala duminicala de pocaiti, au fost cadourile. Eu mai am un frate pe nume Catalin, cu 2 ani mai mare ca mine. Mergeam amandoi la scoala duminicala. Am continuat 1 an sa mergem, iar dupa aceea nu am mai mers. A durat 1 an de pauza, dupa care Dumnezeu m-a indemnat sa merg din nou. Si pentru ca toate au un scop, stiu ca scopul pentru care m-a trimis Dumnezeu inapoi a fost acela de a ma mantui. La inceput nu stiam ce inseamna pocainta, si totusi continuam sa frecventez scoala duminicala. Pe parcurs am invatat. Am uitat sa mentionez ca eu eram o fata retrasa, si nimeni nu mi-a oferit caldura si iubirea de care am nevoie. Parintii faceau diferente intre mine si fratele meu, la scoala eram marginalizata de colegi pentru simplul fapt ca eram tacuta. Eram foarte trista ca nimeni nu-mi spunea un TE IUBESC sincer, si cand am realizat ca Dumnezeu ma iubeste, am hotarat sa raman fiica Lui. Dar fiind la inceput, nu stiam ca trebuie si eu sa-i ofer ceva Domnului Isus. In anul 2002, am mers in prima mea tabara. Acolo am fost schimbata total de Dumnezeu, in acele 2 saptamani cat am stat in tabara, m-am maturizat cat n-o facusem in 13 ani. Am inteles ca Dumnezeu vrea ca sa-i dau Lui viata mea, si pentru ca doar prin El aveam pace, m-am pocait. Credeam ca e “floare la ureche” pocainta, dar cand m-am intors din tabara am avut parte de contrariul parerii mele si anume ca e o continua lupta. Eram foarte entuziasmata de ceea ce Dumnezeu facuse in mine, si le-am spus parintilor ca m-am pocait. Ei au inceput sa rada, caci credeau ca glumesc. Nu a durat decat o luna, si din cauza ca schimbarea mea era foarte vizibila, au inceput sa se teama si nu mi-au mai dat voie sa merg la biserica. Eu ii promisesem Domnului ca il voi urma toata viata, si nu m-a speriat ideea ca ai mei se vor impotrivi. Ei ma urmareau la tot pasul sa vada daca mai merg la biserica, dar Domnul asa de mult ma ajuta, incat faceam totul pe ascuns fara ca ei sa afle. Nici Biblia nu ma lasau s-o citesc si trebuia sa o ascund .Dupa un timp, au aflat de iesirile mele in ascuns si de atunci au inceput amenintarile. Nu era zi in care sa nu ma certe, si pacea nu mai exista in casa mea. Doar la scoala si acasa aveam voie,dar totusi mai aveam curajul sa ma intalnesc cu unii tineri de la biserica. Cand au aflat si asta, au inceput sa ma bata, si chiar m-au gonit de acasa. Am fost sfatuita sa nu mai merg la biserică o perioada, si am facut si asta. 2 ani am stat singura doar eu si Dumnezeu, doar rugaciune caci si Biblia mi-o luasera. Lacrimile erau mereu prezente pe obrazul meu, si cu toate astea, ma rugam ca Domnul sa faca o minune. Intr-adevar dupa 2 ani Dumnezeu a facut minunea. Parintii mei incepusera sa uite si crezand ca m-am lasat de pocainta, nu ma mai urmareau. Am inceput sa merg iarasi la biserica. Acum aveam 15 ani, si mergeam la tineret. Inainte mergeam la biserica baptista. Si in vara anului 2004, a avut loc alta tabara, si-mi doream cu toata inima sa merg. In acelasi timp eram putin necredincioasa. Ma rugam ca Domnul sa-i faca pe parinti sa ma lase, dar totusi mi se parea imposibil, dupa cate se intamplasera. Si totusi, Domnul a facut minunea ca sa ma lase. In aceasta tabara, Domnul mi-a vorbit ca e timpul sa fac legamantul cu El. Si cu toate ca mi-era teama ca ai mei ma vor batea din nou, Domnul mi-a promis ca nu-i va lasa sa ma atinga nici macar cu un deget. Am crescut si mai mult in credinta in tabara asta, si totusi vroiam ca ai mei sa nu afle de botez. Nu a durat decat o luna si au aflat, dar nu ma temeam pentru ca imi aminteam de promisiunea Domnului. Si pentru ca Dumnezeu este drept, si niciodata nu-si ia vorba inapoi, parintii mei nu s-au atins nici macar cu un deget de mine, numai m-au certat. Ei credeau ca-i doar atat, dar eu continuam sa merg la biserica. Si au aflat iarasi, si ma spionau mereu, si iarasi persecutii si amenintari. Certuri in fiecare zi, si cu toate ca stiam ca Domnul e cu mine, totusi eram deznadajduita, crezand ca nu voi mai scapa din acest calvar. Plangeam, mereu, ma rugam si posteam pentru ei. A durat o jumatate de an de la botez, si 2 ani de cand ma pocaisem cu adevarat. Si nici un rezultat, si ziceam:”las’ ca fac eu 18 ani si plec de acasa.” Am ajuns la limita sa plec si inainte de 18 ani, dar Domnul mi-a vorbit din Cuvantul Sau, sa nu fac asta, pentru ca El are un plan cu mine in satul meu, si ca trebuie sa raman si sa lupt mai departe. Cu toate ca imi pierdusem nadejdea, am ramas. Ei continuau sa fie tot mai rai cu mine, si fratele meu era si inca este impotriva mea.Tanjeam dupa o prietenie adevarata, sa am un frate sau o sora pe al carui umar sa plang si de la care sa primesc incurajari si sfaturi. Aveam fratii de la Slatina, dar totusi, era distanta care ma impiedica sa apelez la ei la orice ora. Si continuam sa Il rog pe Domnul Isus sa faca o minune, sa fiu libera pe deplin. Si pentru ca El ma iubeste mult, a vazut ravna mea pentru El, si a spus STOP problemelor mele. Pe 29 ianuarie 2005, s-a deschis usa libertatii mele. Cat era mama mea de rea, Domnul i-a inmuiat inima sa ma lase sa-L urmez pe El. In sfarsit realizasera ca nu au ce sa-mi faca si ca nu ma pot intoarce de pe drumul pe care hotarasem sa merg. Au realizat ca Dumnezeu era singurul care ma facea fericita, si au zis: „gata te lasam in pace”. Nu am sa uit niciodata acea zi de 29 ianuarie, cand Domnul a facut marea minune. De atunci am zis: „Doamne, esti asa de minunat!” Cum sa te parasesc eu? Promit, Isuse, ca voi face tot ce vrei Tu. Si incepand din 1 februarie am zis, ca nu voi mai trai pentru firea pamanteasca ci voi face tot ce imi dicteaza Domnul. Diavolul, nu m-a lasat in pace nici pana in prezent. Chiar daca uneori m-a oprit in loc, sau mi-a pus bete in roate, nu am dat niciodata inapoi , sau sa spun ca renunt. Numai prin Dumnezeu am tot ce am acum. Locuiesc in Bucuresti, ma binecuvinteaza in fiecare clipa. S-au intamplat multe, am fost si in Spania. Si ce vreau sa zic, este k atunci cand avem impresia ca ne-am indepartat si L-am abandonat, El atunci e mai aproape ca oricand si numai prin El avem pacea si puterea de a merge mai departe. Imi place sa fiu o sora si o prietena care sa ajute pe toti cei ce sunt deznadajduiti. Nu imi iese mereu totul perfect, dar stiu ca Dumnezeu ma iubeste si apreciaza tot ce fac eu, chiar daca nu e ceva intocmai perfect. Imi place sa vorbesc lumii despre El, si nu ma rusinez niciodata sa spun ca sunt pocaita. Sunt mandra de ceea ce Domnul m-a creat si nu regret ca am suferit atat pentru El. Toate au fost spre binele meu, si asta nu e totul. Stiu ca ma asteapta lucruri noi, mai minunate decat cele pe care le am. Domnul mi-a dat si Duhul Sfânt, si totusi tanjesc sa fac doar Voia Lui. Imi pare rau pentru cei ce ratacesc, dar niciodata nu dispretuiesc pe cei slabi. Domnul zice sa avem rabdare cu ei. Si eu am fost la inceput, si Domnul a avut rabdare cu mine. Iar pe tine frate, sper sa inveti din marturia mea ceva. Ma rog ca Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te calauzeasca mereu spre bine. Ramai in Domnul si El va ramane in tine. El ne-a creat cu un scop si pentru ca ne iubeste si-a dat viata pentru noi. Trebuie sa veghem mereu, caci cand ne asteptam mai putin, atunci putem cadea. Nu uita ca mereu exista cineva care se gandeste la tine si te iubeste. Si chiar daca nu ar exista nimeni, Dragostea Domnului iti este deajuns.
Multa pace!
Te salut cu 1 Corinteni 13.

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!

[Tudor Chirila]

Pe langa alte cateva idei mi-a placut finalul, cu o singura completare … Lupta cunoasterii Lui Dumnezeu, pentru ca ADEVARUL ne face LIBERI!

Isus cu voi!

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?
- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?
- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda …
- Si apoi ?
- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca “lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga”. Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.
- Nu stiu.
- Cum nu stii, da’ ce-ai facut cu ea ?
- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.
In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.
- Dar tie ti-a placut piersica ?
- Nici eu nu stiu, tatuca.
- Cum, si tu ai vandut-o ?
- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:
- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

A fost odata un om sarac care-si purta povara gandurilor pe un drum de la marginea unei paduri… Fiind obosit, s-a sezat sa se odihneasca, sprijinindu-se cu spatele de un copac. Dar omul nu stia ca acel copac avea puteri magice, ca indeplinea toate dorintele celor care-l atingeau.
Pribeagul se gandi mai intai ce bine i-ar prinde un pahar cu apa. Si… brusc, se trezi ca tine in mana un pahar cu apa limpede. Surprins, a tinut un timp paharul in mana, dar in final a decis sa-l bea.

Apoi, ii trecu prin gand: “Ce mi-as dori acum ceva sa mananc…” Si dintr-o data se trezi cu mancare alaturi.
“Se pare ca dorintele mi se implinesc” gandi omul, mirat. Drept care rosti cu voce tare: “Vreau o casa minunata!” Si casa minunata aparu langa el. Apoi isi dori si o femeie superba si inteligenta, cu care sa-si imparta norocul. Cand i s-a realizat si aceasta dorinta, omul i-a zis femeii de langa el: “Stai putin, ce se intampla aici? N-am eu asa noroc! Nu mi se pot intampla atatea lucruri minunate tocmai mie!”

In momentul in care a rostit aceste cuvinte… toate au disparut.

“Stiam eu…” zise omul clatinand din cap… Apoi s-a ridicat de sub copac si a pornit pe drumul de la marginea padurii, purtandu-si povara gandurilor…

Singura putere care se poate opune puterii unui gand - sau “credintei” - este cea a unui alt gand (poate din subconstient) sau a altei “credinte” interioare. O anumita forma-gand in subconstient se indoieste de posibilitatea de realizare a imaginii-dorinta, creata de gandul constient, astfel rezultatul este, de multe ori, impiedicat sa se manifeste in planul fizic.

Din cartea:”Realitatea Finala” de Balogh Bela